Înscrieri @ Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza județeană. Foto

Date:

Share post:

Înscrieri @ Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza județeană.

Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu dau startul înscrierilor la faza judeţeană din cadrul concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, eveniment ajuns la ediția XXVII-a. Întrecerea va avea loc pe 16 și 17 mai în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

,,Elevii trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului și de tema aleasă. De asemenea, aceștia au de demonstrat că stăpânesc practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei zonei de proveniență. Lucrările prezentate pentru concurs trebuie să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul tradiţiei populare.”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.

Condiţii de participare:

  • Pot participa copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.
  • Observație: elevii din învățământul primar vor putea participa la faza județeană în afara concursului, ca o formă de promovare a culturii populare la școlarii mici, și vor fi premiați doar de către Muzeul ASTRA.
  • Echipele selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare UNITATE ŞCOLARĂ şi/sau CONEXĂ POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE DOI ELEVI pentru unul din meşteşugurile tradiţionale aflate în concurs – selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă.
  • Un elev va participa în cadrul concursului la o singură secţiune.
  • Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului.
  • La secțiunile pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn și pictură naivă concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice:

Secțiunea pictat icoane pe sticlă, teme la alegere: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan sau Masa Raiului;

Secțiunea pictat icoane pe lemn, teme la alegere: Sfântul Apostol Andrei sau Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;

Secțiunea pictură naivă, temă: Tradiţiile sărbătorilor de iarnă.

La aceste secțiuni, suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului.

Orar desfășurare concurs:

  • ora 845 intrare în sălile de concurs
  • ora 0930 – 1130 desfășurare concurs
  • ora 1145 – 1345 deliberare
  • ora 1400 – 1430 premiere

Program/ LOCAȚIE:

Ziua 1/ 16 mai 2024 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă, prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti

Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

Ziua 2/ 17 mai 2024 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă

Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe

Materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori. Juriul va evalua lucrările acordând punctaj pentru:

  • tehnica de lucru (materiale, unelte folosite),
  • respectarea tradiţiei,
  • cunoştinţe teoretice (referitoare la tema, istoricul, denumirea şi ornamentica obiectului realizat în concurs şi a meşteşugului practicat),
  • complexitatea obiectului (gradul de dificultate al piesei alese, modelul de inspiraţie, complexitatea realizării ornamentelor),
  • autenticitatea şi cunoaşterea costumului popular specific zonei de provenienţă, prezentarea generală a concurentului.

Jurizarea* va fi asigurată de o Comisie de jurizare, constituită din specialişti din cadrul Muzeului ASTRA şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prezidată de prof. univ. dr. Ilie Moise.

Înscrieri se pot face până în data de 23 aprilie 2024 la

  • Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, str. Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com, în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean,

sau

  • Muzeul ASTRA, Pădurea Dumbrava, nr. 16, cod 550399, tel. 0756/085780, e-mail: gavan@muzeulastra.com, în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.

Prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular.

*Fiind un concurs extraşcolar bazat pe probe practice. Nu se acceptă contestaţii, în conformitate cu regulamentul de organizare al concursurilor şcolare!

INFO TEXT: Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA

Foto: Muzeul ASTRA

spot_img

Articole asemănătoare

Nou: Dulciuri și jucării contrafăcute, în valoare de 700.000 lei, reținute de inspectorii vamali. Foto

Nou: Dulciuri și jucării contrafăcute, în valoare de 700.000 lei, reținute de inspectorii vamali. Mai multe amănunte în materialul de azi la Infoanunț.

Wps! Deși sunt înfierbântați la propriu, românii rezervă cazarea dorită pentru Crăciun și Revelion

Wps! Deși sunt înfierbântați la propriu, românii rezervă cazarea dorită pentru Crăciun și Revelion. Pe principiul vara sanie și iarna ... românii își programează deja următoarea vacanță din anotimpul rece.

Atenție! Restaurantele, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare sunt obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV”

Atenție! Restaurantele, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare sunt obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV” până la 01 octombrie 2024, în Republica Moldova.

Muzeul de Artă ARAD și instalația performativă BORN(E) în spațiul Kinema Ikon

Muzeul de Artă ARAD și instalația performativă BORN(E) în spațiul Kinema Ikon. Despre aceasta vorbim în celel ce urmează, azi, la Infoanunț.