La pescuit în apele de frontieră cu ustensile interzise prin lege. Foto

Date:

Share post:

Un cetățanean al Republicii Moldova a fost găsit în apropiere de un bazin acvatic din zona de frontieră, având cu sine o ustensilă electrică, un acumulator și o plasă. Cetățeanul intenționa să prindă ilegal pește. Ieri, 29 septembrie 2022, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul a fost surprinsă persoana.
Patrula mobilă a Sectorului, aflându-se în misiune de serviciu pe direcția localității Crihana Veche, a oprit pentru verificări un bărbat care se deplasa cu căruța spre un bazin acvatic din preajmă. Deși nu deținea acte de identitate asupra sa și nici nu se avizase pentru accesul în zona de frontieră, s-a stabilit că este un locuitor al satului Crihana Veche, în vârstă de 40 de ani.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova
În căruța acestuia, polițiștii de frontieră au depistat o undiță electrică, un acumulator și o plasă de mici dimensiuni. Fiind întrebat, bărbatul s-a eschivat să-și recunoască fapta, declarând că ansamblul electric nu i-ar aparține.
Ca urmare a celor depistate, persoana a fost condusă la subdiviziunea de frontieră, fiindu-i întocmit proces-verbal pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art. 332 al. (1) Cod contravențional al RM, cu aplicarea amenzii în valoare de 12 unități convenționale.
Totodată, uneltele de pescuit, interzise prin lege, au fost ridicate și se vor afla la SPF Cahul până la stabilirea tuturor circumstanțelor.
Cercetările pe cazul dat continuă, se arată într-un comunicat emis spre difuzare Info Anunț.
Foto: arhiva
spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment