Somnul de la amiază scade riscul unui atac de cord

Date:

Share post:

Într-o societate marcată de stres, oboseală și lipsă de somn, pare absurd să vorbim despre beneficiile somnului de amiază.

Privarea de somn alterează numeroase funcții normale din corp, inclusiv atenția, concentrarea sau funcția cardiacă. Deficitul de somn este asociat și cu o incidență crescută a accidentelor. Și încă ceva: organismul se reface în somn!

Somnul de la amiază scade riscul unui atac de cord

Un studiu britanic a arătat că 1-2 ore de somn în timpul zilei poate avea beneficii asupra inimii. Cei care practică acest obicei o dată sau de două ori pe săptămână ar putea avea un risc mai mic de evenimente cardiace grave, precum atac de cord, accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă.

Aceste rezultate au fost obținute într-un studiu observațional recent, publicat în British Medical Journal „Heart”. Dr. Nadine Hausler de la Spitalul Universitar Laussane din Elveția, autorul principal al cercetării de față, a dorit să investigheze relația dintre somnul din timpul zilei și sănătatea cardiovasculară.

Scopul a fost clarificarea controverselor pe această temă evidențiate de studiile anterioare. Unele cercetări arătaseră că persoanele care dorm în timpul zilei au un risc mai mic de boli de inimă coronariene, în timp ce alte cercetări nu au găsit nici o legătură în acest sens.

Dr. Hausler și colegii săi au examinat datele medicale ale participanților la studiul de cohortă „CoLaus” (3.426 de adulți din Elveția cu vârsta cuprinsă între 35 și 75 de ani) pentru a evalua legătura dintre somnul din timpul zilei și evenimentele cardiovasculare non-fatale.

Autorii au analizat pe de o parte legătura dintre frecvența somnului și durata somnului, și pe de altă parte incidența atacului de cord, a accidentelor vasculare cerebrale și a insuficienței cardiace.

Autorii studiului au concluzionat că persoanele care dorm o dată sau de două ori pe săptămână în timpul zilei au șanse mai mici de a suferi un incident cardiovascular.

De multe ori, pacienții nici nu resimt vreun disconfort sau, dacă o fac, trec cu vederea punând totul pe seama oboselii. 

Text: Elena Ștefan

Foto: pixabay

spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open