Maratonul Nisipului

Date:

Share post:

Maratonul Nisipului, unul dintre primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va avea loc duminică, 25 martie 2018, în stațiunea Mamaia. Până la ora actuală, peste 1.000 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la inedita cursă de la malul Mării Negre și alte câteva sute de constănţeni și-au anunțat deja prezența pentru a-şi susţine favoriţii.

La start vor fi prezenţi şi sportivi din Republica Moldova, Suedia, Indonezia, Rusia, Franţa, Italia, Statele Unite etc. Evenimentul sportiv internațional, ajuns la a cincia ediție, este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și conține patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km XS SPORTS NUTRITION şi cursa populara 5 km), precum și crosul Family Run (aproximativ 1km) – care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora.

Cei prezenţi la startul cursei vor purta un tricou cu însemnele tricolorului, pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire. Prin acest gest, sportivii îşi doresc să transmită  românilor de pretutindeni un mesaj de unitate, compasiune şi iubire. Mai mult decât atât, la competiţia sportivă s-au înscris deja  un grup semnificativ de sportivi din Republica Moldova, care îşi doresc să sărbătorească, prin alergare, alături de fraţii lor din România şi să sublinieze legăturile puternice care au rămas între cele două ţări după un secol de la Marea Unire.

Autor: Sofia Filip
spot_img

Articole asemănătoare

Cine a intrat în semifinale la dublu. Concord Iași Open: informații noi

România a rămas fără niciun reprezentant pe tabloul de simplu la Concord Iași Open – Powered by MET, turneu de categorie ATP Challenger 100 prevăzut cu 100 de puncte ATP și premii totale de 160.680 de euro.

Dinozaurii ajung la … Vezi galerie foto

Dinozaurii ajung la ... În luna iulie, Grădina Palas te poartă direct în Jurrasic World, odată cu expoziția impresionantă...

ANAF a încheiat cu succes programul de instruire organizat împreună cu …

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a încheiat cu succes programul de instruire desfășurat în perioada 7–9 iulie 2026, la sediul Ministerului Finanțelor, privind analiza serviciilor intragrup.

Câștigătoarea Eurovision 2026 va concerta pe 16 august în stațiunea Albena. Foto

Albena, una dintre cele mai apreciate stațiuni de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre