Muzeul Național de Istorie a României și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță evenimentul muzeal al verii

Date:

Share post:

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță evenimentul muzeal al verii… Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

MNIR și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță și prin intermediul Infoanunț deschiderea expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, miercuri, 31 iulie 2024, ora 16.00,  la Palatul Culturii.

Vernisajul vine în avanpremiera Festivalului „Serile Filmului Românesc” (SRF), eveniment cultural de înaltă ținută.

Vor fi expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generații

Expoziția pune în valoare donația făcută în septembrie 2021, Muzeului Național de Istorie a României, de marea artistă Corina Chiriac.

Vor fi expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generații, începând cu cele ale străbunicilor artistei, Ioana și Nichita Nestorescu, negustor din Buzău, ajuns președinte al Corporației Meseriașilor – Comisiunea Arbitrilor din Buzău, în anul 1911, apoi ale fiicei lor, Lucreția Nestorescu, absolventă de pension, căsătorită cu Gheorghe Chiriac, caligraf, desenator, pictor și tipograf, cu firmă la București, părinții lui Mircea Chiriac, tatăl Corinei Chiriac.

Stema României Întregite și alte desene ale lui Gheorghe Chiriac vor fi expuse în premieră cu acest prilej.

Pe simeze se regăsesc și documente ale bunicilor materni, pașaportul lui Hovelia Calaigian datat 1916 și diploma de liceu a soției acestuia, Paris, născută Madirghian, refugiați armeni în România, tablouri de familie din orașul natal Adabazar (acum Adapazarı, Turcia), fotografii de epocă reprezentând-o pe Hasmig Calaigian, mătușa artistei, căsătorită cu Mampre Biberian, în anul 1926.

Portrete fascinante de familie

O serie de portrete de familie completează expoziția găzduită de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, alături de portretele de atelier și rochiile purtate de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii: de la rochia interbelică modificată de Corina Chiriac pentru festivalurile de la Dresda, R.D.G., 1975 și „Bratislavska Lyra”, 1976 și în turneele din R.D.G., Polonia și Cehoslovacia, la rochia de paiete argintii sau rochia „cu harpă” realizată

pentru emisiunea „Eu sunt Corina”, regizată de Tudor Vornicu în 1979, emisiune premiată la Festivalul Internațional al Filmelor de Televiziune de la Montreux, Elveția, 1979, până la rochiile purtate în America, în perioada 1988-1994 și cea purtată în 2019, la recitatul susținut la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov.

Despre eveniment, alte informații

Evenimentul se bucură de prezența marii artiste Corina Chiriac și este organizat cu sprijinul domnului Andrei Giurgea, managerul Festivalului „Serile Filmului Românesc” și al domnului Andrei Apreotesei, manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.

Curatorii expoziției sunt: Cristina Păiușan, cercetător științific, Muzeul Național de Istorie a României și dr. Senica Țurcanu, șef de secție, Muzeul de Istorie, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” va fi deschisă la Palatul Culturii din Iași, în perioada 31 iulie – 13 octombrie 2024 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00.

Text și foto: PR/Secția Relații Publice și Marketing Cultural Muzeul Național de Istorie a României

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Despre recunoștință, sprijin și generozitate la Gala Zâmbet în Dar. Video

Despre recunoștință, sprijin și generozitate la Gala Zâmbet în Dar. Aici, aproape de noi, în orașul Iași și zonele...

Este bine să știm: AloeTurm, ideal pentru toamna aceasta

Este bine să știm: AloeTurm, ideal pentru toamna aceasta. A venit toamna, iar Forever AloeTurm si-a adunat fortele si e gata sa intre in actiune

Informații generale despre deschiderea SCAF

Informații generale despre deschiderea SCAF, bilete și locații. Aceasata este tema pe care o redăm în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Azi: Fragmente muzicale celebre din istoria cinematografiei vor răsuna în Amfiteatrul Palas

Azi: Fragmente muzicale celebre din istoria cinematografiei vor răsuna în acordurile Filarmonicii Moldova Iași, în Amfiteatrul Palas.