615 persoane cu dezabilități locomotorii din Republica Moldova vor beneficia de cărucioare fotoliu donate de către organizația religioasă din Statele Unite ale Americii ,,LDS Charities.Inc”.
Joi, 21 iunie 2018, în cadrul evenimentului desfășurat la sediul Centrului Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare din Republica Moldova, persoanele cu dezabilități au beneficiat de 20 de cărucioare fotoliu, ajustate individual pentru fiecare.
Cărucioarele reprezintă a fi o donație în cadrul proiectului implementat de Asociația Obștească „Societatea Invalizilor din Republica Moldova” , organizația religioasă de binefacere ,,LDS Charities. Inc”, Statele Unite ale Americii (USA), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) de la Chișinău.
La eveniment a participat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, președintele Societății Invalizilor din Republica Moldova, Mihail Mărgineanu precum și terapeuți, tehnicieni, reprezentanți ai donatorilor și nu în ultimul rând beneficiarii.
Totodată, în perioada 19-21 iunie a.c., a fost organizat un curs de instruire pentru evaluarea și ajustarea cărucioarelor fotoliu, la care au participat 22 de tehnicieni și terapeuți din Direcțiile de Asistență Socială municipale și raionale, împreună cu președinții Asociațiilor teritoriale pentru persoanele cu dezabilități.
În urma cunoștințelor obținute de la specialiștii din USA, participanții la cursuri au primit diplome de absolvire cu caracter internațional, ceea ce le va permite în continuare să contribuie la evaluarea corectă și distribuirea cărucioarelor fotoliu conform maladiilor grave cu care se confruntă persoanele din raion.
,,Deoarece Societatea Invalizilor din Republica Moldova sunt atât de buni în implementarea acestui proiect inovativ, am selectat acest parteneriat primar Moldova de asemenea, activăm în Europa de Est și Asia Centrală’’, a declarat reprezentantul „LDS Charities. Inc”, Jonson Rick.
De menționat este faptul ca anul acesta au fost donate trei cărucioare speciale, pentru cei care duc un mod activ de viață astfel, se vor deplasa cu ușurință pe drumurile deteriorate din localitățile rurale și de tip standard.
Biserica Lui ISUS HRISTOS a Sfinților din Zilele din Urmă, recunoscută și ca ,,LDS Charities.Inc”, Statele Unite ale Americii, a donat pentru Republica Moldova peste 650 de modele noi cărucioare.
„Ne-am convins de fiecare dată că parteneriatul dintre stat și organizațiile neguvernamentale este unul eficient, iar colaborarea în cadrul acestui proiect este un exemplu bun în acest sens. Doar prin implicare și conlucrare vom putea asigura bunăstarea și integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Ne propunem să acordăm tuturor persoanelor cu dizabilități locomotorii mijloace ajutătoare de deplasare” a menționat secretarul de stat, Viorica Dumbrăveanu, prezentă la eveniment.
Reprezentantul donatorilor, Vogelsberg Clif a declarat că este recunoscător pentru colaborarea pe parcursul a 14 ani cu autoritățile din Republica Moldova, în acordarea sprijinului persoanelor cu dizabilități. Iar începând cu acest an, cărucioarele sunt de trei tipuri: pentru oamenii cu maladii grave, pentru cei care au un mod de viață activ și pentru oamenii din zonele rurale, astfel încât în dependență de locul de trai și modul de viață persoanele vor dispune de dispozitivul corespunzător, se arată într-un comunicat al MSMPS.
Menționăm că, de la începutul anului, circa 100 de cărucioare au fost repartizate persoanelor cu dizabilități, iar până la sfârșitul anului vor beneficia de cărucioare încă 615 persoane.
Conform datelor Centrului Republican Experimental, Protezare Ortopedie și Reabilitare, circa 1200 de persoane cu dizabilități ale aparatului locomotor sunt la evidență pentru a fi asigurați cu cărucioare fotolii.
Stelly Rusnac