Polițist băcăuan, ghid pentru o expediție în Africa. Iată că în perioada 25-30 mai a.c, un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău s-a alăturat unei echipe de 23 de români care au participat la o expediție montană ce a avut ca obiectiv atingerea vârfului Uhuru Peak, de pe Muntele Kilimanjaro-Tanzania.
Agent șef principal de poliție, Gârleanu Dan a fost ghid pentru temerari. Cu experiență de zeci de ani în expediții montane, polițistul, a făcut parte din echipa de ghizi care au condus grupul de români către culmile Africii.
Nici măcar răul de altitudine nu l-a împiedicat pe colegul nostru în ascensiunea către cel mai înalt vârf de pe continentul african. Deși a fost un drum anevoios, toti cei 23 de participanți români au depășit cota de 5500 m altitudine.
Pregătirea fizică temeinică a agentului șef principal de poliție, Gârleanu Dan din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, profesionalismul și determinarea sa, i-au încununat reușita și de această dată, fiind un model demn de urmat.
Ascensiunea prin care treci prin cele 4 anotimpuri, din junglă până la zona de ghețar, dar și experiența culturală alături de grupul din România sunt amintiri permanente. Hakuna Matata și Pole, Pole sunt principii care m-au făcut să văd muntele și chiar viața cu alți ochi, a declarat agent șef principal de poliție Gârleanu Dan.
Text și foto: PR/Inspectoratul de Poliție Județean Bacău