Finalizarea proiectului de consolidare și refuncționalizare a Palatului Braunstein, unul dintre cele mai spectaculoase proiecte europene derulate de către municipalitatea ieșeană, a fost marcată luni, 14 martie, printr-o conferință susținută chiar în interiorul clădirii de către primarul Mihai Chirica și Vasile Asandei, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE).
La eveniment au participat și Muriel Augry-Merlino, directorul Institutului Francez din Iași, dr. Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German Iași, Enrico Novella, consulul onorific al Italiei la Iași, Radu Grădinaru, consulul onorific al Franței la Iași, precum și proiectanți, consultanți și constructori implicați în proiect, se arată într-un comunicat media emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
„Prezența acestei clădiri la kilometrul zero al orașului, faptul că se regăsea în foarte multe fotografii de epocă, dar și faptul că a rezistat agresiunilor timpului au fost argumentele noastre cele mai importante pentru introducerea acesteia într-un proiect european de reabilitate, consolidare și refuncționalizare. A fost un proiect acceptat de ADRNE și de toată echipa de acolo și aici vreau să îi mulțumesc și pe această cale domnului director Vasile Asandei. Am ales un constructor, nici aici nu ne-a fost ușor, dar am reușit să ducem lucrurile la bun sfârșit. Tehnologic, a fost destul de greu, fiind o clădire flancată și de linii de tramvai, cu un subsol destul de degradat și multe înfiltrații în acoperiș. Valoarea proiectului s-a dus spre 22 de milioane de lei, odată cu creșterea prețurilor la materiale și forța de muncă. De acum contează foarte mult ce vom face aici. Cred că este prima construcție reabilitată cu fonduri europene în care vrem să aducem cultura europeană aici, acasă, în Europa. Vom aduce Centrul Cultural Francez, alături de cel german și italian. Sigur, de-a lungul timpului vor fi și alte activități pentru a pune în valoare partea artistică. Cred că putem spune că am făcut un lucru bun, frumos și util pentru comunitatea ieșeană”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Directorul general al ADRNE, Vasile Asandei, a menționat transformările de care a beneficiat Municipiul Iași după aderarea României la Uniunea Europeană.
„Când am intrat în Palatul Braunstein, un coleg mi-a spus cum arăta clădirea înainte de modernizare. Atunci mi-au venit în minte două versuri ale lui Tudor Arghezi: «Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi». Ceea ce era de mult timp o rană pe obrazul Municipiului Iași s-a transformat într-o bijuterie și mă bucur să văd din nou că Programul Operațional Regional și efortul autorităților de la nivel local, regional și național au transformat aceste ruine în bijuterii. Împreună readucem istoria la adevărata sa valoare. Mă bucur și că, într-o perioadă foarte dificilă a lumii de astăzi, când în jur vedem mai degrabă lucruri urâte și distrugeri, aducem o rază de lumină și punem în valoare astfel de monumente. Merită să mergem pe această cale și să continuăm să transformăm orașele noastre. În ultimii 15 ani Iașul s-a schimbat complet la față mai ales finanțărilor europene, devenind un oraș modern, frumos, în care merită să trăiești”, a declarat Vasile Asandei.
La iniţiativa primarului Mihai Chirica, Palatul Braunstein va putea fi vizitat gratuit la fiecare sfârşit de săptămână în intervalul orar 10.00 – 15.00, beneficiind de sprijinul de specialitate al Muzeului Municipal „Regina Maria” Iaşi.
Istoric
Valoarea totală a proiectului este de 22.893.522,86 lei, inclusiv TVA (circa 4,63 milioane de euro), din care valoarea eligibilă a proiectului a fost de 19.095.652,73 lei, inclusiv TVA, din care asistența financiară nerambursabilă este de 18.713.876,12 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost de 71 de luni, derulându-se în perioada 9 mai 2016 – 31 martie 2022.
Proiectul a fost cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de investiții 5.1.
Proiectul „Consolidare şi refuncţionalizare Palat Braunstein” a fost depus încă din primăvara anului 2017 la ADRNE pentru a fi finanțat. Proiectul a fost evaluat cu 73,84 de puncte, fiind depunctat din cauza unor deficiențe legate de accesul în clădire și care țin de problema locuinţelor care au fost construite în anii ’60 în vecinătatea sa. Primăria a contestat în instanță evaluarea ADRNE, iar judecătorii au dat dreptate municipalității ieșene, solicitând ca proiectul să fie declarat eligibil și finanțabil.
Pe 26 octombrie 2018 primarul Mihai Chirica și directorul ADRNE, Vasile Asandei, au semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiect.
În luna noiembrie 2018 a fost depusă la ADRNE prima cerere de rambursare a lucrărilor deja efectuate la Palatul Braunstein.
Contractul de lucrări s-a derulat începând cu luna martie 2018.
Text: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași