Proiectul privind infracțiunile economice, o necesitate

Date:

Share post:

 

Intro: O lege care face ordine este întotdeuna binevenită. Și aceasta este una dintre pârghiile legislative care stopează abuzurile, inclusiv din partea unor funcționari de stat, care sub paravanul justiției, ei înșiși încalcă legea. Susținem pe deplin demersul Ministerului Justiției, motiv pentru care vă recomandăm să ascultați întreaga emisiune de la Publika, a colegului nostru Cristian Tabără. Din punctul nostru de vedere, acest proiect este o necesitate pentru democrație, înlocuind vechile tipare cu modele noi, europene și occidentale, importante pentru evoluție.

Proiectul de lege care urmează să „de-criminalizeze” infracțiunile economice, a fost înaintat la 13 decembrie Guvernului R. Moldova .

Declarația a fost făcută de ministrul justiției Vladimir Cebotari în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.
Ministrul susține că una dintre principalele relaxări prevăzute de proiectul de lege pentru mediul de afaceri este faptul că, chiar dacă antreprenorul a greșit neintenționat, nu va fi arestat și nu-i va fi sistată activitatea.

Condiția este să repare greșeala în termen rezonabil.

Alina Andriuță, cofondatoarea Angry Business spune că mizează pe faptul că antreprenorii își doresc un mediu de afaceri sănătos. „Pornesc de la premisa că nu se vor folosi de această lege în rea-credință, deși suntem realiști și admitem că vor fi dintre cei care se vor folosi. Însă legea este făcută în așa fel, încât cei care se folosesc în rea-credință să fie penalizați și atunci este foarte echitabil”, spune Alina Andriuță.  Potrivit domniei sale, tergiversarea adoptării proiectului de lege va afecta mediul de afaceri.                                                                                                                                                                                               (Ion Panfil)

spot_img

Articole asemănătoare

Iată cine avansează în sferturi la UniCredit Iași Open

Avansează în sferturi la UniCredit Iași Open, după o revenire spectaculoasă în fața unei jucătoare venite din calificări. Favoritele Oliynykova și Udvardy au trecut și ele de optimi.

Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Statistica ne arată

Statistica ne arată că fraudele bancare din prima jumătate a anului 2026 sunt înșelătorii telefonice, cunoscute și sub denumirea de vishing.

Eliminate în primul tur la UniCredit Iași Open. Cine avansează în optimi

Ziua de marți a fost una nefastă pentru jucătoarele române prezente pe tabloul principal la UniCredit Iași Open, turneu WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de

Cum îți dai seama că problema ta medicală are o cauză naturală sau indusă. Exclusiv

Problemele medicale, instalate în corpul fizic, sunt un barometru. Ca atunci când te dor genunchii și spui