Rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50%

Date:

Share post:

Rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50%.

IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță că în intervalul 1-15 ianuarie, rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Turiștii au început să rezerve masiv, atât pentru litoralurile românesc și bulgăresc, dar și pentru Grecia și Turcia, reducerile early booking fiind de până la 30%, cu avansuri mici care pornesc  de la 10 % și diferența cu 14 zile înainte de intrarea la cazare.

Pragul următor de reduceri este 31 ianuarie, astfel că turiștii pot beneficia de cele mai mari reduceri dacă își rezervă vacanța în luna ianuarie.

Opinie avizată

”În ultimii ani, în prima parte a lunii ianuarie aveam deja cerere din partea turiștilor pentru sezonul estival, mulți realizând că acum, la începutul anului, pot beneficia de reduceri mari tip early booking. Însă în primele două săptămâni ale acestui an am înregistrat un aflux foarte mare al cererii, cu mult peste cifrele înregistrate până în prezent.

Creșterea de 50% față de anul precedent arată apetitul crescut al turiștilor pentru călătorii și vacanțe, precum și faptul că turismul oferă iarăși predictibilitate. Toate cifrele ne indică faptul că 2024 va egala, sau de ce nu, poate și va depăși anul 2019. Firește că această creștere se datorează într-o mare măsură agențiilor de turism partenere, cu care avem o colaborare și o comunicare permanentă”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Iată care sunt creșterile pentru rezervări early booking pentru fiecare destinație în parte, pentru perioada 1-15 ianuarie 2024.

Bulgaria: + 54 %

Sunny Beach +62%

Nisipurile de Aur +56%

Obzor +62%

Grecia: +61 %

Thassos: +72%

Riviera Olimpului: +63 %

Halkidiki: +48%

Romania: +23%

Mamaia: +25%

Eforie Nord: +21%

Saturn: +18%

Turcia: +36%

Kușadasi: +38%

Bodrum: +27%

Antalya: +25%

Reduceri de până la …

Următorul prag de Early Booking este 31.01, cu reduceri de până la 30%. Multe hoteluri au praguri de reducere de Early Booking și pentru 29.02 și 31.03, cu un nivel mai mic al reducerilor, care ajunge până la 10 – 20%.

Potrivit consultanților IRI Travel,  avantajele programului de Early Booking sunt evidente și sunt cunoscute de tot mai mulți turiști de la an la an și astfel numărul turiștilor care rezervă pe acest program crește. Iată care sunt principalele avantaje ale programului de Early Booking pentru turiști:

► Beneficiază de reduceri foarte mari, care ajung uneori până la 30 – 40 % din valoarea serviciilor rezervate, ceea ce determină o economie foarte mare pentru turiști și astfel cu același buget aceștia pot beneficia de o vacanță mai lungă sau de mai multe vacanțe sau chiar au acces la un hotel cu un confort superior.

► Făcând rezervarea în această perioadă, majoritatea hotelurilor sunt disponibile, așa că își aleg exact destinația și hotelul dorit.

Pe măsură ce ne apropiem de sezonul de vară, unitățile de cazare solicitate se ocupă iar turiștii care nu și-au rezervat deja vacanța ajung de multe ori să facă compromisuri și să aleagă altă destinație sau unitate de cazare decât cea pe care și-o doresc.

După ce se lovesc de astfel de situații, de obicei în sezonul următor turiștii fac rezervarea mult mai devreme pe programul Early Booking.

Tendințele sezonului estival 2024

Având în vedere că volumul rezervărilor a depășit cu 50% nivelul din aceeași perioadă din 2023, iar interesul turiștilor de a-și rezerva o vacanță este foarte ridicat, avem așteptări foarte mari pentru sezonul 2024. Rezervările au început să se facă încă din luna octombrie 2023 pentru sezonul 2024, ceea ce denotă un interes crescut pentru vacanțe.

Tendințele sunt cele pe care le-am observat în ultimii ani:

► creșterea numărului de rezervări pe programul Early Booking

► turiști tot mai informați, care cunosc foarte bine ce își doresc

► reducerea duratei sejurului și creșterea numărului de vacanțe pe an.

Despre IRI TRAVEL

Sunt 18 ani de când IRI TRAVEL există în peisajul turismului românesc, bucurându-se de o evoluție constantă și de o poziție solidă pe piață. De-a lungul anilor, cu fiecare sezon, IRI TRAVEL și-a consolidat poziția pe piață, devenind cel mai important touroperator pentru unele dintre cele mai cerute destinații de vacanță ale românilor – România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria, Italia.

Pentru IRI Travel, turiștii reprezintă mai mult decât un număr sau o cifră de afaceri. Ne asigurăm să le oferim fiecăruia în parte asistența de care are nevoie și selecția cea mai potrivită a vacanței.

”Toți turiștii noștri ne devin prieteni, indiferent de numărul lor”, este deviza IRI Travel. IRI Travel are o rețea de peste 1000 de agenții partenere pe teritoriul întregii țări. Cei 14 consultanți IRI Travel, împreună cu rețeaua de agenții partenere, le stau la dispoztie turiștilor 24h/7h, oferindu-le consultanță de specialitate și asistență când au nevoie. De altfel, motto-ul IRI Travel este “Rămânem prieteni” și credem cu tărie în el!

Text și foto: PR/Consultant în turism Managing Partner
Innovation Travel /
Vicepreședinte Clubul Presei de Turism – FIJET Romania 

Foto (deschidere): arhiva

 

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.