S-a dat anunțul: 25 de autobuze electrice, prin PNRR, pentru Municipiul Iași

Date:

Share post:

S-a dat anunțul: 25 de autobuze electrice, prin PNRR, pentru Municipiul Iași. Iată că municipiul Iași intră într-o nouă etapă în programul de modernizare a transportului public, cel mai amplu din istoria orașului nostru și unul dintre cele mai ambițioase din țară.

Grație unei noi finanțări europene obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10 „Fondul Local”, primarul Mihai Chirica și reprezentantul Anadolu Automobil Rom SRL, Magda Peșu, au semnat marți, 12 martie 2024, contractul de furnizare a 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, a 25 de stații de încărcare lentă (în garaj) și a opt stații de încărcare rapidă (pe traseu). Valoarea contractului este de 59.376.156 lei fără TVA, respectiv 70.657.625,61 lei cu TVA (circa 14,3 milioane euro), iar compania va avea la dispoziție 18 luni pentru a livra bunurile contractate.

Proiectul are o valoare totală de 71.174.857,95 lei cu TVA, adică în jur de 14,4 milioane de euro.

Cele 25 de autobuze electrice vor avea o capacitate de transport de 88 de persoane, din care 32 pe scaune (față de minim 50, din care 24 pe scaune, cât a fost solicitat în caietul de sarcini), vor avea echipamente IT și facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Încă 18 tramvaie noi

Primarul Mihai Chirica a anunțat și încheierea procedurii de achiziție a 18 tramvaie noi, în cadrul unui alt proiect european finanțat prin PNRR.

Primăria Municipiului Iași a primit două oferte la licitația organizată în acest scop, depuse de companiile PESA din Polonia și Bozankaya din Turcia, care au adus deja câte 16 tramvaie moderne în orașul nostru.

După o serie de contestații depuse de PESA, Primăria a desemnat drept câștigătoare a licitației compania Bozankaya, care a avut o ofertă net superioară celei poloneze, în valoare de 141.390.00 lei fără TVA, respectiv 168.254.100 lei cu TVA, circa 34 de milioane de euro.

După încheierea procedurii de achiziție publică, PESA a formulat în instanță o nouă cerere de suspendare a procedurii de atribuire și de suspendare a executării contractului, însă luni, 11 martie, judecătorii Curții de Apel Iași au respins aceste pretenții, astfel încât contractul încheiat cu Bozankaya rămâne valabil.

Acest proiect are o valoare totală de 177.217.200 lei fără TVA (210.888.468,00 lei cu TVA), respectiv circa 42,7 milioane de euro.

Tramvaiele vor avea lungimea de circa 22 de metri, minim 135 locuri, din care minim 30 pe scaune, minim 5 locuri accesibile pentru persoane cu dizabilități și toate dotările moderne (aer condiționat, instalație de încălzire, sistem de supraveghere și audio-video, panouri LED, echipamente Wi-Fi, sistem GPS, sistem de avertizare la coliziune etc.).

150 de milioane de euro pentru mijloace de transport ecologice

În prezent, grație fondurilor europene obținute de Primăria Municipiului Iași prin Programul Operațional Regional (POR), ieșenii au la dispoziție 16 tramvaie PESA (în valoare de 163 de milioane de lei), 16 tramvaie Bozankaya (168 de milioane de lei), 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri (66,7 milioane de lei) și 24 de autobuze electrice BMC de 10 metri (64,8 milioane de lei).

Astfel, grație fondurilor europene, prin PNRR și POR, orașul nostru va avea în total 119 de mijloace de transport electrice (50 de tramvaie și 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei, respectiv circa 150 de milioane de euro.

La acestea se adaugă alte investiții importante din fonduri europene și împrumuturi, precum sistemul de e-ticketing deja finalizat (12.645.900,88 lei prin POR), sisteme de avertizare și asistență anti-coliziune pentru 150 de tramvaie și 140 de autobuze (contracte semnate cu Bosch Engineering GmbH – 21.964.425 lei și, respectiv, Xceza SRL București – 6.150.872 lei, prin PNRR), digitalizarea unor obiective în cadrul proiectului de modernizare a depoului Dacia (56.295.504,97 lei prin PNRR), modernizarea (reconstruirea) Depoului Dacia (286.302.623.312 lei din împrumut), extinderea transportului public în Zona Metropolitană etc.

„Toate aceste investiții fac parte din programul nostru de modernizare a transportului public și din viziunea de transformare a acestuia într-unul verde, modern și inteligent! Împreună mergem pe drumul cel bun!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Text și foto: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.