Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: Tradiții, obiceiuri, superstiții. Video

Date:

Share post:

Aflată la hotarul dintre vară și toamnă, în fiecare an, la data de 15 august, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Adormirea Maicii Domnului sau urcarea cu trupul la cer a Sfintei Marii.

Pe 15 august 2022 este sărbătoare mare în România. Creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului și o mulțime de români își aniversează ziua numelui, Maria fiind des întâlnită în cultura noastră.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: Tradiții, obiceiuri, superstiții. Video

Adormirea Maicii Domnului celebrează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului Iisus Hristos, potrivit datelor bisericești. Sărbătoarea de pe 15 august 2022 este una dintre cele mai importante Praznice Împărătești de peste an.

De Sf. Maria Mare se dau de pomană struguri și prune, dar și alte bucate pentru sufletele celor adormiți. Dimineața se duc poamele la biserică și se sfințesc de către preot, iar mai apoi se împart, întru pomenirea celor dragi.

Important de reținut este că orice împărțim ar fi bine să fie sfințit de preot şi să se împartă din suflet și nicidecum ca o obligație.

Ziua de Sfânta Maria Mare este și ziua Marinei, Sfânta Fecioară Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Ciobanii, potrivit tradiției, în ziua de Sfântă Mărie, își coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este la final.

De sărbătoarea Sf. Maria Mare nu se lucrează la câmp, nu se coase și nici nu se spală rufe. Sărbătoarea Sântămăriei se ține mai ales pentru sănătate, dar și pentru căsătorie, vindecare, naștere ușoară sau ocrotire de rele, potrivit traditii-superstitii.ro.

O altă superstiție spune că dacă de Sfântă Mărie înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă și blândă.

În unele sate din România, oamenii nu aprind focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Cine nu respectă tradiția, riscă să se îmbolnăvească sau să le ia foc lucrurile adunate de-a lungul timpului.

Tot de Sfânta Maria Mare nu se doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râurilor, acestea considerându-se a fi spurcate de cerbi.

Postul Sfintei Maria

Sărbătoarea Sfintei Marii este precedată de un post de două săptămâni. Postul Sfintei Maria este al treilea post din cele patru de peste an.

Este bine să citim sau să ascultăm, în această zi MARE, acatistul Adormirii Maicii Domnului și desigur, să ne rugăm, cu cuvintele noastre, pentru îndeplinirea celor mai tainice dorințe, în concordanță cu binele nostru suprem.

Rugăciunea la Sfânta Maria, în această zi, face adevărate minuni, cu o condiție: să crezi!

Text: Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: Internet/Felicitări/ Video: youtube

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.