Schimb de experiențe pe linia frontierelor, în condițiile de criză umanitară

Date:

Share post:

În perioada 18 – 20 iulie 2022 un reprezentant al IGPF a participat în cadrul atelierului de lucru regional cu tematica: “Humanitarian Border Management and Search and Rescue in the Desert”.
Evenimentul a fost organizat în or. Tunis de către Misiunea OIM în Libia cu participarea reprezentanților din cadrul a 10 Ambasade și instituții de stat din Republica Moldova, Egipt, Libia, Sudan, Ciad și Niger.
Activitatea a avut drept scop discutarea aspectelor și efectuarea unui schimb de experiența cu reprezentanții țărilor din regiunea Sahel al Africii cu privire la gestionarea frontierelor de stat în diferite situații sau condiții de criză umanitară, precum și organizarea operațiunilor de căutare, salvare.
În cadrul evenimentului angajatul Inspectoratului General al Politiei de Frontieră în comun cu reprezentantul Misiunii OIM în Republica Moldova și al Serviciului Vamal au moderat o prezentare.
Prin intermediul acesteia au fost relatate principalele probleme cu care s-au confruntat autoritățile Republicii Moldova, precum și soluții imediate identificate și aplicate cu suportul Guvernului, al comunității partenerilor de dezvoltare, organizațiilor non-guvernamentale și a voluntarilor pentru asigurarea tratamentului uman al refugiaților și persoanelor terțe sosite din Ucraina, ca urmare a declanșării conflictului armat; asigurarea managementul eficient al frontierei de stat și gestionarea coerentă a crizei umanitare.
Text și foto:
Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open