Sprijin financiar pentru ieșenii care găzduiesc refugiați din Ucraina

Date:

Share post:

Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași a primit 62 de cereri privind decontarea cheltuieilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 336 / 2022.

Cererile au fost depuse în primele cinci zile ale lunii aprilie. Conform reprezentaților DAS, au fost aprobate decontări privind 349 de persoane refugiate.

Activitatea de primire a acestor solicitări continuă şi în perioada următoare, cererile primite după data de 5 aprilie 2022 urmând a fi soluţionate în luna mai.

Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana (20 lei / zi / persoană găzduită) solicitanţii trebuie să depună următoarele documente:

o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana;

o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere;

–  copia actului de identitate al solicitantului;

documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele;

un extras de cont, dacă au optat pentru virarea banilor într-un cont.

Inspectorii DAS au demarat şi activitatea de verificare în teren privind realitatea informaţiilor din cererile depuse de persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, până în prezent fiind efectuate 25 anchete sociale.

Text: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Foto: Arihva Info Anunț

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.