Stațiile de metrou vor fi accesibile și pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Foto

Date:

Share post:

Proiectul privind “accesibilizarea stațiilor de metrou în funcțiune pentru persoanele cu deficiențe de vedere” continuă.

Metrorex prezintă stadiul lucrărilor din cadrul proiectului ce are ca obiect „Accesibilizarea stațiilor de metrou în funcțiune pentru persoanele cu deficiențe de vedere”.

Astfel, în stația de metrou Anghel Saligny au fost finalizate lucrările de montare a elementelor din oțel inoxidabil de către constructorul SOMET S.A., cu subcontractantul TIAB S.A.

Totodată, actualmente, au fost efectuate cca. 70% dintre lucrări, în stația Nicolae Teclu și în cel mai scurt timp se va demara execuția în stațiile Nicolae Grigorescu și 1 Decembrie 1918.

Elementele din oțel inoxidabil sunt instalate pentru a ghida persoanele cu deficiențe de vedere în zona acceselor, pasajelor, vestibulelor, scărilor fixe și a peroanelor.

Ce spune directorul general al Metrorex

Metrorex manifestă o preocupare constantă pentru oferirea de condiții pentru deplasarea în siguranță în interiorul stațiilor de metrou și pentru creșterea mobilității persoanelor cu nevoi speciale. Prin acest proiect încurajăm utilizarea rețelei de metrou de către o categorie specială de călători – persoanele cu deficiențe de vedere”, a declarat Mariana Miclăuș, director general al Metrorex.

Atât în timpul proiectării, cât și în cel al execuției este permanent consultată Asociația Nevăzătorilor din România, în calitate de reprezentant al principalilor beneficiari ai proiectului.

Date informative

“Accesibilizarea stațiilor de metrou în funcțiune pentru persoanele cu deficiențe de vedere” se va realiza în 63 de stații de metrou și constă în dotarea acestora atât cu elemente din oțel inoxidabil aplicate pe suprafața existentă, cât și cu panouri de semnalistică Braille, astfel:

  1. Benzi speciale din elemente de oţel inoxidabil:
  • Elemente tip „linie”;
  • Elemente tip „punct”;
  1. Panouri de semnalistică Braille:
  • Panouri tip 1: panouri de informare generală exterioare, montate la suprafață, în dreptul fiecărui acces al stației;
  • Panouri tip 2: panouri interactive de informare generală interioare, montate în vestibule;
  • Panouri tip 3: panouri de informare grupuri sanitare.

Pentru stațiile de metrou unde deja există benzi speciale din ceramică: stațiile Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului și Străulești, legătura cu Terminalul Multimodal, sunt prevăzute completări locale cu benzi ceramice și panouri de semnalistică Braille, iar pentru Magistrala 5, unde există deja benzile speciale în toate stațiile, vor fi montate doar panourile de informare.

Obiectivele proiectului sunt acelea de a facilita accesul în stațiile de metrou a persoanelor cu deficiențe de vedere și de a actualiza cerințele legislative apărute ulterior execuției stațiilor de metrou, se arată în comunicatul emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ de către Serviciul Comunicare, Relații cu Presa și Relații internaționale Metrorex S.A.

Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, valoarea contractului de finanțare fiind de 24.128.276,69 lei. Cod SMIS: 137971. Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Text: Filip Gheorghe

Foto: PR Metrorex

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment