Miercuri, 25 mai a.c., Poliția de Frontieră a Republicii Moldova invită reprezentanții mass-media la evenimentul de lansare a campaniei privind donarea de sânge, intitulată semnificativ – „Tradiția continuă. Suntem solidari. Donează sânge. Dăruiește viață”.
Este pentru al VIII-lea an consecutiv când personalul Poliției de Frontieră se mobilizează la maxim în misiunea nobilă de donare voluntară de sânge.
Astfel este marcată Ziua polițistului de frontieră european, după cum se anunță într-un comunicat informativ, emis spre difuzare redacției Info Anunț.
În acest an se vor alătura campaniei și ofițerii FRONTEX, detașați în misiune în Republica Moldova.
La Chișinău, punctul de colectare a sângelui este amplasat pe teritoriul sediului central al Poliției de Frontieră (str. Petricani 19). Activitatea începe la ora 09:00.
Text și foto: Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM