Zilele Orașelor Înfrățite

Date:

Share post:

­­Zilele Orașelor Înfrățite. După Forumul Orașelor Înfrățite, eveniment care a reunit, pe 23 și 24 septembrie 2024, în jur de 50 de primari din România și Republica Moldova, reprezentanți ai orașului înfrățit Cernăuți din Ucraina, specialiști în atragerea și implementarea de proiecte și investiții europene, Primăria Municipiului Iași va organiza și un festival: Zilele Orașelor Înfrățite.

Când?

În perioada 27 – 29 septembrie 2024 pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi organizat Târgul de Meșteșugari, cu circa 30 de meșteri populari, atât din Republica Moldova, cât și membri ai Asociației ART – „Meșteșugurile Prutului” din Iași.

În perioada 28 – 29 septembrie 2024 pe esplanada Palatului Culturii va avea loc Festivalul „Vin din Moldova”, cu circa 40 de participanți din rândul producătorilor de vin de peste Prut.

Două târguri

Deschiderea oficială a celor două târguri va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2024, la ora 11.00, în Piața Palatului Culturii.

De asemenea, duminică, 29 septembrie 2024, de la ora 18:00, în Piața Palatului Culturii va fi organizat un spectacol susținut de Ansamblul Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, Frații Ștefăneț și Ethno Republic și Lupii lui Calancea.

Spectacolul deschide practic sărbătorile de toamnă ale celor două municipii înfrățite, Iași și Chișinău, care își sărbătoresc Ziua Orașului la aceeași dată, 14 octombrie, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Opinie

„Mulțumesc cetățenilor Municipiului Chișinău și tututor celor care s-au preocupat de întărirea relațiilor dintre România și Republica Moldova pe baza valorilor naționale și europene comune. Reafirm, de asemenea, sprijinul necondiționat al Iașului pentru demersurile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și le mulțumesc și pe această cale celor peste 50 de primari de peste Prut care au participat, timp de două zile, la Forumul Orașelor Înfrățite, unde am avut ocazia de a le prezenta încă o dată avantajele apartenenței la marea familie europeană!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Text: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Foto: Facebook

spot_img

Articole asemănătoare

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Noua ediție a Caravanei Serile Filmului Românesc

Noua ediție a Caravanei Serile Filmului Românesc. Caravana Serile Filmului Românesc (SFR) ajunge, între 21-23 noiembrie 2024, la Râmnicu Sărat.

Invitație: Școala de Crăciun

Invitație: Școala de Crăciun. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul Școala de Crăciun...

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova se alătură proiectului „BorderForce”. Foto

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova se alătură proiectului „BorderForce”. În perioada 12-14 noiembrie 2024, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la Viena, Austria, la evenimentul