Invitație la Stâna Fest! Fotografii fascinante

Date:

Share post:

Invitație la Stâna Fest! Fotografii fascinante veți vedea în articolul de azi, la Infoanunț.

Muzeul ASTRA organizează în zilele de 5-6 iulie 2024, între orele 11,00 – 17,00, un nou eveniment cu specific pastoral, în cadrul proiectului „Hrană și adăpost în lumea muntelui. Modele de folosire a resurselor și de adaptare la mediu în civilizația pastorală”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

De această dată, invitați vor fi Călușerii din Rășinari, care vor prezenta sâmbătă, între 12,30 și 14,00, în sectorul ,,Păstorit” din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, secvențe din folclorul Mărginimii, atât scene de dans, cât și momente muzicale la fluier. De semenea, Meșterii Pavel și Tudorița Lupașc vor realiza păpușare de caș, răbojuri, bâte și alte obiecte de uz pastoral.

Opinie avizată

,,Măiestria prelucrării textilelor din mediul pastoral va fi prezentată în cadrul unor ateliere specifice, cu participarea a zece țesătoare. Ele vor scărmăna lâna, vor toarce, vor tricota, depăna și vor coase desagi. Șnurul pentru desagi și mici brățări din fire de lână împletite, lucrate ca suveniruri pentru vizitatori, vor fi un prilej suplimentar de înțelegere a meșteșugului și a modului de viață din satele păstorești. Lucrul va fi completat de cântece de șezătoare și păstorești. Un cojocar din Tilișca – Vasile Gândilă – va coase bituști și cojoace. Vor fi realizate în continuare ghidaje tematice în sectorul păstorit și ateliere de storytelling, atât în circuitul expozițional propus, cât și în alte zone cu specific pastoral din Muzeul în aer liber”, a declarat Ovidiu Baron, director general-adjunct Muzeul ASTRA.

Demonstrații incredibile care merită văzute!

Atelierele de gastronomie vor propune, tot sâmbătă, demonstrații de pregătire a brânzei – telemea – și a jintiței, coordonate de Florin Tara, cioban din Râu Sadului.

Produsele vor fi oferite spre degustare.

De asemenea, oierul Nicolae Blezu va prezenta felul în care se mițuiau mieii și cum se realizează mulgerea oilor.

 

Precizare: Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Text și foto: PR Muzeul Astra Sibiu

spot_img

Articole asemănătoare

Cine a luat marele premiu BIFF 2024, ediția aniversară de 20 de ani

Cine a luat marele premiu BIFF 2024, ediția aniversară de 20 de ani. La această întrebare răspundem în cele ce urmează.

Expoziţie de numismatică „PERSONALITĂȚI ALE MUZICII CLASICE” – colecția particulară Tonel Dârzu

Expoziţie de numismatică „PERSONALITĂȚI ALE MUZICII CLASICE” – colecția particulară Tonel Dârzu. Mai multe amănunte în cele ce urmează.

Premieră! Brățara dacică adjudecată în Licitația Artmark de Istorie este la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. FOTO

Premieră: Brățara dacică adjudecată în Licitația Artmark de Istorie ajunge pentru expunere la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

Fascinant! Magnificats aduce în Atrium 120 de pisici, iar 300 de căței vor putea fi admirați în gărdina Palas

Fascinant! Magnificats aduce în Atrium 120 de pisici, iar 300 de căței vor putea fi admirați în grădina Palas. Două competiții inedite au loc în acest weekend, la Palas: Magnificats aduce în Atrium 120 de pisici, iar 300 de căței vor putea fi admirați în parc.