Cine este cel mai bun tânăr cercetător din România cu vârsta sub 35 de ani

Date:

Share post:

Cine este cel mai bun tânăr cercetător din România cu vârsta sub 35 de ani. Vom afla citind materialul care urmează.

Dumitru-Claudiu SERGENTU, asistent universitar doctor la Facultatea de Chimie și cercetător în cadrul laboratorului RA-03 RECENT AIR al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a fost desemnat cel mai bun tânăr cercetător din România cu vârsta sub 35 de ani, obținând premiul I în cadrul competiției „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, organizată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în colaborare cu Rada Flavia MIHALCEA, profesor la Universitatea din Michigan, SUA.

Dumitru-Claudiu SERGENTU a fost nominalizat pentru acest premiu de către dr. Ionel HUMELNICU, conferențiar universitar la Facultatea de Chimie, și susținut de către dr. Fănică CIMPOEȘU, CS1 în cadrul Institutului de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” al Academiei Române. Aflat la a 10-a ediție, concursul „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie” are ca scop recunoașterea tinerilor din România care activează în aceste două domenii și care au demonstrat excelență și au adus contribuții remarcabile prin activitatea lor de cercetare. 

Mai multe informații despre absolventul UAIC de la Iași

Dumitru-Claudiu SERGENTU a absolvit Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 2011, programul de master european în Chimie Teoretică și Modelare Computațională la Universitatea din Groningen, Țările de Jos, în 2013, și a obținut titlul de doctor în chimie de la Universitatea din Nantes, Franța, în 2016, cu o teză în domeniul modelării computaționale a proprietăților fizice și chimice ale astatiniului folosind metode de chimie cuantică relativistă.

Foto: Dumitru-Claudiu SERGENTU
Foto: Dumitru-Claudiu SERGENTU

Iată că Dumitru-Claudiu SERGENTU a parcurs cinci ani de studii postdoctorale la Universitatea Statului New York din Buffalo, SUA, investigând structura electronică a elementelor din blocul f al tabelului periodic.

În anul 2022, Dumitru-Claudiu SERGENTU a obținut prestigiosul grant de cercetare postdoctorală Marie Skłodowska-Curie BIENVENÜE COFUND, cu un proiect privind designul și implementarea unor noi strategii teoretice de investigare a magneților unimoleculari la Universitatea din Rennes, Franța.

Din septembrie 2022, Dumitru-Claudiu SERGENTU este asistent universitar la Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și asistent de cercetare științifică în cadrul laboratorului RECENT AIR al UAIC, unde își desfășoară activitatea didactică și de cercetare în domeniul chimiei teoretice și computaționale.

Activitatea sa de cercetare este concretizată în 34 de articole științifice publicate în reviste de prestigiu din domeniul științelor naturale, precum Nature și Nature Communications, și este citată de peste 1300 de ori în literatura de specialitate.

Detalii despre premiul obținut, precum și lista câștigătorilor din acest an, pot fi consultate aici: https://primariaclujnapoca.ro/evenimente/tinerii-cercetatori-premiul-pentru-stiinta-si-inginerie/

Text și foto: PR UAIC/ Relatii Publice Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Serviciul de Marketing Educational, Evenimente si Imagine Academica

Foto deschidere: generic/pixabay

 

spot_img

Articole asemănătoare

Premieră! Orice problemă găsește un răspuns și o soluție aici: Intuitio Med Psi

Premieră! Orice problemă găsește un răspuns și o soluție aici: Info Intuitio Med Psi. Totul este logică și matematică, în Cer și pe Pământ.

2025, un an nou, cu miracole și vise împlinite !

2025, un an nou, cu miracole și vise împlnite ! Celui care crede i se va da.

Moș Crăciun în uniformă

Moș Crăciun în uniformă. Acesta este subiectul de azi, la Infoanuț. Sărbătorile de iarnă ne aduc bucurie, lumină și un prilej de a ne arăta solidaritatea și generozitatea.

Iată când va avea loc ediția 2025 a turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open powered by MET 2025

Iată când va avea loc ediția 2025 a turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open powered by MET... Surpriza: Premii