Gala Premiilor pentru Jurnalism … Video

Date:

Share post:

Șefa statului Republica Moldova a participat la Gala Premiilor pentru Jurnalism de Mediu.

Președinta Maia Sandu i-a felicitat, astăzi, pe jurnaliștii premiați în cadrul Galei Premiilor pentru Jurnalism de Mediu și a remarcat rolul important pe care îl au aceștia la promovarea unui mediu curat și sănătos.

Șefa statului și-a exprimat aprecierea față de jurnaliștii care reflectă cu echidistanță și profesionalism subiecte din domeniul mediului.

Totodată, Președinta le-a mulțumit reprezentanților mass-media pentru modul în care au mediatizat Programul Național de Împădurire și i-a îndemnat ca, și în acest an, să scrie despre noua campanie de împădurire, care va fi lansată în această primăvară.

De asemenea, Președinta Maia Sandu a subliniat importanța jurnalismului de mediu în contextul integrării europene a Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că implementarea politicii de mediu a UE presupune adoptarea unor rigori stricte în domenii precum gestionarea deșeurilor, dar și măsuri eficiente pentru protecția apei potabile, solului și aerului.

Text, foto și video: PR Președinția Republicii Moldova

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs: prefect și subprefect pentru …

Concurs: prefect și subprefect pentru...Mai multe amănunte în cele ce urmează. Lansarea concursului „Prefect și Subprefect pentru o...

APIA și InfoCons, un parteneriat pentru consumatori mai informați

APIA și InfoCons lansează un parteneriat strategic pentru mobilitate mai sigură și consumatori mai informați. InfoCons – Organizație Europeană pentru...

Despre deschiderea săptămânii educației

Despre săptămâna educației în Republica Moldova.

Milioane de lei la Bugetul public al Republicii Moldova

Milioane de lei la Bugetul public al Republicii Moldova. Concret, 862,9 milioane lei încasate de către SFS Republica...