În premieră, Poliția de Frontieră a participat la reuniunea … Foto

Date:

Share post:

Delegația Republicii Moldova, reprezentată de conducerea Poliției de Frontieră, a participat pentru prima dată la reuniunea partenerilor de preaderare la Uniunea Europeană. Evenimentul a avut loc la Varșovia, Polonia, fiind organizat sub egida Consiliului de administrație FRONTEX. Alături de Republica Moldova, în premieră au fost invitate Ucraina și Georgia.

Platformă de dialog

Agenția Europeană a desfășurat reuniunea la nivel înalt între membrii Consiliului și partenerii de preaderare, ca platformă de dialog între Șefii Poliției de Frontieră, inclusiv pentru consolidarea managementului frontierelor și cooperarea transfrontalieră. Această reuniune oferă ocazia de a face bilanțul domeniilor de cooperare existente și de a discuta nevoile operaționale reciproce, dar și perspectivele de viitor.

Principalele acțiuni ale instituției pe linie de gestionare a

În discuții au fost analizate subiecte actuale precum impactul războiului din Ucraina asupra securității frontierelor și operațiunile comune în afara UE, desfășurate în baza Acordurilor de statut. În acest sens, șefa adjunctă a Poliției de Frontieră Diana Salcuțan a vorbit despre acțiunile instituției pe linie de gestionare a fluxului de migranți, odată cu declanșarea războiului nedrept.

Republica Moldova având frontieră comună cu Ucraina, pe 24 februarie 2022 s-a ciocnit cu una din cele mai mari crize din istoria sa, când zeci de mii de oameni și-au căutat refugiul de la agresiune rusească pe teritoriul țării noastre. În primele două luni, aproape 400 000 de persoane au trecut frontiera moldo-ucraineană. Gestionarea acestui flux a necesitat concentrarea tuturor resurselor existente ale statului pentru a asigura traversarea organizată a frontierei de stat, în același timp balansând atât aspectele umanitare cât și cele de securitate.”

Totodată, a fost reiterat ca unica modalitate de a media riscurile în adresa securității este o sinergie la nivel european. „Aici sunt prezente toate țările care au ales calea europeană, care împărtășesc viziunea europeană și care sunt gata să o protejeze. Această realitate trebuie să fie reflectată în felul în care vorbim despre organizarea sistemului de securitate al UE. Este convingerea noastră că statele care merg pe calea aderării trebuie încadrate cât mai curând în procesul decizional al UE, legat de gestionarea frontierelor ori noi suntem o parte indispensabilă a acestuia”, a menționat Diana Salcuțan.

în marja evenimentului, șefa adjunctă a Poliției de Frontieră s-a întâlnit cu ofițerul de coordonare, delegat de Poliția de Frontieră în cadrul Centrului Internațional de Coordonare (ICC) al FRONTEX. Menționăm că ICC este o componentă inalienabilă care permite Agenției și IGPF să implementeze activitățile comune în zonele operaționale pe teritoriul Republicii Moldova, iar rolul ofițerului de coordonare constă în menținerea contactelor directe, coordonarea aspectelor logistice și organizaționale și reprezentarea intereselor instituționale.

Text și foto: Secția relații publice, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI Republica Moldova

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.