Încă o tentativă de trecere ilegală a frontierei cu presupuse pietre prețioase. Foto

Date:

Share post:

În punctul de trecere a frontierei comune Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost depistat un cetățean străin care avea asupra sa diferite pietre, presupuse a fi prețioase.
Cazul a fost înregistrat ieri, 5 aprilie 2023, în fluxul de călători prezenți pe pista pietonală, sensul de ieșire din Republica Moldova.
În cadrul controlului de specialitate, pietonul a comunicat că nu are nimic de declarat. Însă, acționând în baza indicatorilor analizei de risc, polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali și Ofițerii FRONTEX au depistat o cutie cu presupuse pietre prețioase.
La audiere, străinul a declarat că intenționa să ajungă în Ucraina cu scopul de a prelucra aceste pietre.
Bunurile depistate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, iar persoana să fie sancționată, potrivit informațiilor primite de la Secția relații publice Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.

Situația la frontieră în 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 36 535 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 18 563 traversări persoane.
✔️ Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 21 086 iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 15 449.
✔️ Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 20 493 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 11 127 treceri și alte 4 915 traversări – frontiera aeriană.
✔️ Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 8 115 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 4 915 traversări persoane;
PTF Sculeni – 4 800 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 2 902 traversări persoane;

PTF Otaci – 2 691 traversări persoane;

🇺🇦 Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 8 999 treceri, dintre care 4 571 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 137 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
⛔ În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru 46 de persoane s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat.
🤝 Recomandăm călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).
➡️ În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
– trei trecere ilegale a frontierei de stat;
– cinci persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră;
– două cazuri de trafic ilegal de bunuri;
– patru documente de călătorie falsificate;
– trei cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 24 de încălcări a regulilor de folosire a vinietei;
două persoane identificate ca fiind date în consemn național.
spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.