Ziua Națională a României, vineri, 1 decembrie, va fi marcată la … prin…

Date:

Share post:

Ziua Națională a României, vineri, 1 decembrie 2023, va fi marcată și la laşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, ceremonialuri militare şi religioase, masa tradiţională, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primărie, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

Manifestări în Piața Palatului Culturii

La ora 10.00 va începe în Piața Palatului Culturii un spectacol folcloric cu participarea Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” și a unor tineri artiști.

De la ora 11.00 în Piața Palatului Culturii vor fi organizate ceremonialul militar, depunerile de coroane, serviciul religios, alocuțiunile oficialităților și parada militară.

Programul artistic va fi reluat la ora 12.15, fiind urmat de o masă populară: fasole (de post), cârnați, pâine, vin fiert și ceai.

Primăria Municipiului Iași va asigura scena cu ecran, sonorizarea, amplasarea unui tricolor pe turnul central al Palatului Culturii, stegulețe și cocarde tricolore pentru spectatori.

Aprinderea iluminatului festiv

Aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc tot vineri, 1 decembrie, la ora 17.25 – 17.30, în zona bradului de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași. Momentul va fi marcat cu un mic spectacol pentru copii.

Mai întâi va fi aprins iluminatul festiv în zona centrală, apoi în celelalte zone pe care sunt montate instalații luminoase.

Seara zilei de 1 decembrie se va încheia cu tradiționala retragere cu torțe, după aprinderea iluminatului festiv.

Amenajări specifice Sărbătorilor de Iarnă

Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 800 de brazi în ghivece, care vor fi ornați și amplasați în toate zonele orașului:

  • 300 de brazi de 100 – 125 de centimetri;
  • 400 de brazi de 80 – 100 de centimetri;
  • 100 de brazi de 60 – 80 de centimetri.

De asemenea, 26 brazi mari vor fi decorați cu instalații luminoase și montați astfel:

  • doi brazi de peste 12 metri înălțime pe pietonalul Ștefan cel Mare și în Piața Unirii;
  • 12 brazi între 7 și 12 metri în Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție.
  • 12 brazi între 3 și 4 metri la școli și instituții.

Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate tuneluri din cetină (15 tone) cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.

Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu și Piaţa Unirii, unde vor fi amplasate 40 de căsuțe ornate de Sărbători.

Iluminat festiv stradal

Ca în fiecare an, compania contractată de Primăria Municipiului Iași (Flash Lighting Services SA) montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală:

  • 314 figurine luminoase cu dimensiuni între 1mx2m – 1,5mx2m;
  • 247 de traversări luminoase pe șufă transversală cu dimensiuni între 5mx1m – 6mx1,5m;
  • trei tuneluri luminoase;
  • cinci figurine 3D de 2 – 2,5 metri (pe pietonalul Ștefan cel Mare) etc.

Ornamentele luminoase stradale vor fi montate în următoarele zone / străzi:

  1. pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare
  2. bd Carol I și aleea Grigore Ghica Vodă
  3. str. Palat
  4. bd. Independenței
  5. str. Arcu
  6. str. Gavriil Musicescu
  7. str. I. C. Brătianu
  8. Pasaj Alexandru cel Bun
  9. Pasaj Nicolina
  10. Pasaj Bucium
  11. Pasaj Păcurari
  12. Rond Fundație
  13. Piața Palatului Culturii
  14. str. Sărărie și str. Elena Doamna (între str. Sărărie și str. A. Panu)
  15. str. A. Panu
  16. Piața Unirii.

La fel ca în ultimii ani, în zona intersecției dintre bulevardul Ștefan cel Mare și str. I. C. Brătianu va fi amplasată și roata panoramică, alături de jocuri în cadrul Orășelului Copiilor.

Text: Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Foto: Arhiva/generic

spot_img

Articole asemănătoare

Oare ce fac românii de sărbători și în anul acesta?

Se apropie sărbătorile de iarnă, iar românii și-au conturat deja planurile pentru perioada festivă ce se anunță. Potrivit celor mai recente cercetări realizate de iSense Solutions, descoperim ce tradiții mai respectă aceștia, dar și cum a afectat creșterea prețurilor bugetul alocat pentru această perioadă.

Cum va funcționa metroul cu ocazia Zilei Naționale a României

Metrorex informează că în perioada 30.11.2023 – 03.12.2023, circulația trenurilor de metrou se va desfășura conform graficelor aprobate pentru weekend și sărbători legale, la un interval de 10 minute, pe toate magistralele de metrou.

Trei echipe canine ale Poliției de Frontieră au trecut cu succes examenul de dresaj. Galerie foto

Trei echipe canine, care își exercită activitatea de serviciu la Sectoarele Poliției de Frontieră Ungheni, Tudora și Basarabeasca au trecut cu succes examenul de absolvire a cursului specializat în dresaj canin, organizat în orașul Hermanice, Republica Cehă.

Promenada Mall anunță câteva exclusivități și invită la noi experiențe de shopping

Promenada Mall București anunță extinderea mixului de chiriași prin deschiderea a șapte noi magazine, dintre care două nume în premieră în România. De asemenea, calitatea experienței clienților se va îmbunătăți și prin mărirea și modernizarea spațiilor și noi concepte, în trei magazine emblematice.